Cea mai rapidă vânzare a unui eveniment André Rieu înregistrată vreodată.

By Media

Biletele pentru primul concert anunţat al celebrului violonist André Rieu în România (13 iunie 2015, Piaţa Constituţiei, București), puse în vânzare astăzi, 10 decembrie, la ora 9.00, s-au vândut în numai 180 de minute. André Rieu anunţă că va susţine un alt concert vineri, 12 iunie, 2015.

Vânzările pentru concertul live susținut de celebrul violonist André Rieu în premieră în România în Piața Constituției din București alături de orchestra sa, Johann Strauss Orchestra, și anunțat într-o conferință extraordinară de presă marți, 9 decembrie, la Ateneul Român au înregistrat un record de vânzare, epuizându-se în doar trei ore.

Ca urmare a succesului înregistrat, André Rieu anunță programarea unui nou concert, pe 12 iunie 2015, care va avea loc tot în Piața Constituției, din București. Biletele s-au pus în vânzare deja prin rețeaua Eventim, preţurile acestora fiind mai mari decât ale celor pentru concertul din 13 iunie. Astfel, acestea costă între 172,80 de lei (categoria 7) şi 864 de lei (categoria VIP).

“Dragii fani din România, sunt copleșit de primirea calduroasă pe care mi-ați făcut-o ieri, la sosirea mea la București pentru a anunța primul nostru concert în România. Ne-ați întâmpinat cu sufletul deschis și noi ne vom deschide inimile către voi. Aștept cu nerăbdare să ne revedem cu toții în iunie, în Piața Constituției, pentru câteva seri magice, pline de muzică, dans și romantism la lumina stelelor!”, le-a transmis André Rieu fanilor săi români.